Ubisoft lansează Rainbow Six Extraction, un nou joc dezvoltat în colaborare cu studioul din București 

Ubisoft lansează Rainbow Six Extraction

Ubisoft a lansat un nou titlu în franciza Tom Clancy’s Rainbow Six – R6 Extraction – o experiență de joc care aduce deja renumiții operatori din universul R6 Siege într-un mediu nou, aflat sub amenințarea unei forțe extraterestre.

Dezvoltarea jocului a fost condusă de studioul Ubisoft Montreal, în colaborare cu studiourile Ubisoft din București, Bordeaux și Saguenay. Echipa studioului local a dezvoltat aspecte care au impact la nivelul întregii experiențe de joc, de la hărți și arene de luptă, până la antagoniști și serviciile online asociate jocului.

Am avut o echipă foarte diversă, din punct de vedere al expertizei și al spectrului pe care l-am acoperit – de la Game Design, Level Design, Artă și Animație, până la Programare și Development Testing,” explică Bogdan Matara, Producer, Ubisoft București.

Cu fiecare nou joc la care lucrăm, valorificăm și construim pe cunoștințele deja dobândite, dar ne extindem și zona de expertiză prin proiecte ambițioase, construind contextul oportun pentru atragerea noilor talente. De exemplu, componenta de Artificial Intelligence folosită în luptele din joc e unul dintre punctele noastre forte, pentru care suntem cunoscuți în grupul Ubisoft, în calitate de studio de co-dezvoltare. Pentru Extraction am accesat și dezvoltat și multe alte componente vitale pentru joc, cum ar fi partea de servicii online, sisteme noi de joc sau conținut post-lansare.”

Una dintre cele mai importante contribuții ale studioului Ubisoft București la joc este dezvoltarea a 7 dintre cele 12 hărți din joc. Echipa a avut un aport semnificativ și în ceea ce privește inamicii din joc, dezvoltând, în totalitate, cea mai puternică clasă de inamici din R6 Extraction, The Proteans, precum și așa numitele “unknow-location” dens (practic, arenele de luptă), în care jucătorii se vor confrunta cu aceștia. De asemenea, studioul a lucrat și pe partea de servicii online asociate jocului, continuând să ofere suport și după lansare.

„Să lucrăm la dezvoltarea R6 Extraction a însemnat mult mai mult decât o bucată de cod scris, o animație generată și un document de design de implementat. De exemplu, multe familii de joburi s-au unit pentru a crea The Proteans – o formă de viață artificială complexă și unică, ce oferă o provocare atractivă oricărui jucator. La final, când joci ca gamer împotriva inamicilor creați de tine ca dezvoltator, și citești recenziile pozitive pe care le-am primit de la jucatorii din toată lumea, e un sentiment foarte plăcut.” povestește Daniel Cipu, Lead Programmer, Ubisoft București.

Rainbow Six Extraction este un joc de tip tactic, FPS, co-op, PvE. Jucătorii trebuie să lupte împotriva unei forțe extraterestre, cunoscută sub numele de The Archæans, într-o lume care cuprinde 4 regiuni din USA.

Rainbow Six Extraction s-a lansat pe 20 ianuarie pe platformele Xbox Series X/S, Xbox One, Windows PC, PlayStation 5, PlayStation4, Stadia și Amazon Luna.

Despre Ubisoft

Echipa globală Ubisoft, de 20.000 de colegi, care lucrează în peste 40 studio-uri din lume, este unită de o misiune comună – aceea de a îmbogăți viețile jucătorilor cu experiențe de gaming originale și memorabile. Aceeași ambiție ne mobilizează și pe noi, la Ubisoft România, unde creăm jocuri care ajung la milioane de oameni de pe tot globul. Lucrăm cu alte studio-uri Ubisoft de top la dezvoltarea de lumi iconice în industria de entertainment – de la Assassin’s Creed și Tom Clancy’s Ghost Recon, la Watch Dogs, Just Dance și multe alte proiecte ce urmează să fie anunțate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*