UE propune includerea pe o listă neagră a operatorilor de transport implicați în facilitarea introducerii ilegale de persoane sau a traficului de persoane

Comisia Europeană. FOTO Nuno Nogueira
Comisia Europeană. FOTO Nuno Nogueira

Ca parte a răspunsului unitar al Uniunii Europene la instrumentalizarea susținută de stat a persoanelor aflate la frontiera externă a UE cu Belarus, Comisia și Înaltul Reprezentant propun o serie de măsuri de prevenire și restricționare a activităților operatorilor de transport care sunt implicați în introducerea ilegală de persoane sau în traficul de persoane către UE sau facilitează aceste activități. Se va adăuga astfel un nou instrument la setul de instrumente de care dispune UE pentru a sprijini statele membre afectate de astfel de atacuri hibride. Măsurile luate în cadrul acestui instrument ar trebui să fie însoțite de alte forme de ajutor, în special de asistență umanitară.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Încercările de a destabiliza UE prin instrumentalizarea oamenilor nu vor funcționa. UE este unită și întreprinde diverse acțiuni pentru a rezolva situația de la frontierele externe ale UE cu Belarus. Așa cum am anunțat prima oară în urmă cu două săptămâni, prezentăm astăzi o nouă propunere vizând includerea pe o listă neagră a operatorilor de transport implicați în introducerea ilegală de persoane sau în traficul de persoane către UE. Nu vom accepta niciodată exploatarea ființelor umane în scopuri politice.”

Măsuri specifice pentru operatorii de transport care facilitează sau care sunt implicați în activități de introducere ilegală de persoane

Evenimentele recente de la frontiera UE cu Belarus nu ar fi putut avea loc fără ca anumiți operatori de transport să contribuie, în cunoștință sau necunoștință de cauză, la exploatarea persoanelor. Pe plan umanitar, tributul plătit este enorm, iar costurile pentru securitatea la frontierele externe ale UE și stabilitatea din regiune sunt ridicate.

Pentru a se asigura că UE dispune de instrumentele adecvate pentru a combate instrumentalizarea oamenilor în scopuri politice, Comisia propune un nou cadru legislativ care să permită Uniunii să adopte măsuri specifice împotriva operatorilor de transport, indiferent de modul de transport (terestru, aerian, pe căile navigabile interioare și pe mare), care sunt implicați în activități de introducere ilegală de persoane sau de trafic de persoane către Uniunea Europeană sau care facilitează aceste activități. Măsurile ar urma să fie proporționale și stabilite de la caz la caz. Printre tipurile de măsuri s-ar putea număra limitarea operațiunilor pe piața Uniunii, suspendarea licențelor sau a autorizațiilor, suspendarea drepturilor de a realimenta cu combustibil sau de a efectua activități de întreținere pe teritoriul UE, precum și interdicția de a tranzita sau de a survola teritoriul UE, de a efectua opriri tehnice sau de a face escală în porturile UE.

Acțiunea diplomatică și externă

La 15 noiembrie, Consiliul Afaceri Externe al UE a decis să extindă regimul de sancțiuni al UE aplicabil Belarusului în scopul de a viza persoanele și entitățile care organizează sau care participă la instrumentalizarea persoanelor, inclusiv companiile aeriene, agențiile de voiaj și alți intermediari. S-a ajuns la un acord politic cu privire la un al cincilea pachet de înscrieri pe listă în scopul de a aborda situația de la frontieră și de a combate traficul de persoane și represiunea continuă din Belarus. Aceste măsuri sunt luate în urma deciziei UE din 9 noiembrie 2021 de a suspenda parțial Acordul UE-Belarus de facilitare a eliberării vizelor, astfel încât beneficiile acordului respectiv să nu se aplice funcționarilor guvernamentali din Belarus.

De la începutul crizei, UE construiește o coaliție mondială care se opune practicii lipsite de scrupule de a instrumentaliza oameni, urmând o abordare de tip TeamEurope, care se bazează pe o combinație de atuuri la nivel diplomatic ale statelor membre și ale UE, inclusiv prin deplasările Înaltului Reprezentant/vicepreședintelui Borrell. În ultimele săptămâni, vicepreședintele Schinas, în coordonare cu Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Borrell, a călătorit în principalele țări de origine și de tranzit pentru a le solicita să ia măsurile necesare pentru a-i feri pe resortisanții lor de capcana pusă la cale de autoritățile belaruse. Angajamentul neîntrerupt al UE a dat rezultate. Mai multe țări de origine și de tranzit au suspendat zborurile către Belarus și au înăsprit controalele de securitate aplicate pasagerilor în aeroporturi. În urma discuțiilor dintre Înaltul Reprezentant, dl Borrell, și ministrul afacerilor externe al Belarusului, Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia au inițiat discuții tehnice cu agențiile ONU (UNHCR și OIM) și cu omologii din Belarus la nivel operativ pentru a facilita repatrierea migranților de pe teritoriul Belarusului.

Multe dintre persoanele instrumentalizate de regimul din Belarus în această criză sunt irakiene. UE este angajată într-o cooperare intensă cu Irakul. Zborurile directe dinspre Bagdad către Belarus au fost suspendate în august, iar apoi au fost oprite și zborurile dinspre Erbil care tranzitează țări terțe către Belarus. Irakul organizează, cu sprijinul UE, zboruri de repatriere pentru irakieni și urmează să fie acordată asistență financiară suplimentară pentru reintegrarea acestora în Irak.

Manipularea informațiilor este un instrument esențial utilizat pentru a-i înșela pe oameni, pentru a crea promisiuni false și, prin urmare, pentru a-i instrumentaliza. Situația a fost exploatată de diverși actori care au organizat o vastă campanie de dezinformare cu scopul de a discredita reputația internațională a UE. Serviciul European de Acțiune Externă a luat măsuri pentru a combate informațiile false și înșelătoare din mediul online, iar delegațiile UE din țările din care provin majoritatea celor care au fost ademeniți către Belarus au desfășurat activități de comunicare specifice.

Intensificarea asistenței umanitare

UE a alocat 700 000 EUR sub formă de asistență umanitară pentru refugiații și migranții vulnerabili blocați în Belarus, la frontiere și în interiorul țării, din care 200 000 EUR vor sprijini imediat Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FISCR), ca parte a contribuției globale a UE la Fondul de urgență pentru ajutor în caz de dezastre, gestionat de FISRC. Această finanțare din partea UE ajută FISCR și societatea sa de la nivel național, Crucea Roșie din Belarus, să ofere asistența de urgență atât de necesară, inclusiv alimente, truse de igienă, pături și truse de prim ajutor. O sumă suplimentară de 500 000 EUR este mobilizată pentru asistență umanitară suplimentară care urmează să fie pusă în aplicare pe teren de organizațiile partenere ale UE.

Comisia este pregătită să ofere finanțare umanitară suplimentară ca răspuns la nevoi umanitare stabilite în mod clar, în cazul în care accesul în Belarus al organizațiilor umanitare partenere continuă să se îmbunătățească. Asistența umanitară acordată de UE se bazează pe principiile umanitare internaționale.

Sprijin pentru gestionarea frontierelor și a migrației

De la începutul crizei, UE a oferit sprijin imediat Letoniei, Lituaniei și Poloniei pentru gestionarea frontierelor, sub formă de finanțare de urgență, detașare de experți și asistență în natură din partea țărilor europene în cadrul mecanismului de protecție civilă. În urma vizitei comisarului Johansson în Lituania, Comisia a acordat Lituaniei fonduri UE în valoare de 36,7 milioane EUR pentru a sprijini punerea în aplicare a procedurilor de azil și pentru a asigura condiții de primire, inclusiv pentru persoanele vulnerabile. Comisia a coordonat asistența din partea a 19 state membre și a Norvegiei, constând în corturi, paturi, sisteme de încălzire, generatoare electrice, așternut, rații alimentare și alte tipuri de asistență în natură. Rețeaua aferentă mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație (rețeaua Blueprint) se reunește săptămânal pentru a oferi o analiză a situației și o coordonare de înaltă calitate în scopul elaborării unui răspuns eficace. Agențiile UE din domeniul afacerilor interne au fost, de asemenea, mobilizate începând cu luna iulie: membri ai personalului acestora sunt prezenți în cele trei state membre menționate și au fost trimise echipamente în Lituania și Letonia.

Comisia poartă dialoguri cu Letonia, Lituania și Polonia cu privire la nevoile financiare și operaționale și pune la dispoziție încă 200 de milioane EUR pentru gestionarea frontierelor. Sprijinul suplimentar din partea agențiilor ar putea include intervenția rapidă la frontieră și/sau intervenția pentru returnare din partea Frontex și a Biroului European de Sprijin pentru Azil în cadrul gestionării migrației, precum și primirea adecvată.

Comisia, Frontex și OIM colaborează cu Lituania pentru a consolida capacitățile de returnare prin intermediul schimburilor de orientări și de bune practici și prin acțiuni de informare și sensibilizare adresate țărilor terțe pentru ca acestea să sprijine readmisia. Polonia a solicitat, de asemenea, sprijin din partea Frontex pentru efectuarea returnărilor. De asemenea, Comisia va furniza până la 3,5 milioane EUR pentru a sprijini returnările voluntare din Belarus către țările de origine. Centrul european privind introducerea ilegală de migranți din cadrul Europol sprijină anchetele penale și facilitează schimbul de informații. Punerea în aplicare integrală a Planului de acțiune al UE de combatere a introducerii ilegale de migranți pentru perioada 2021­2025 va oferi un răspuns mai eficace la instrumentalizarea persoanelor în scopuri politice și la necesitatea de a gestiona frontierele externe ale UE în astfel de situații.

În plus, Comisia lucrează la o propunere de măsuri provizorii în domeniul azilului și returnării, în temeiul articolului 78 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Această propunere dă curs invitației adresate Comisiei de către Consiliul European de a propune orice modificări necesare ale cadrului juridic al UE și măsuri concrete pentru a asigura un răspuns imediat și adecvat, în conformitate cu dreptul UE și cu obligațiile internaționale. De asemenea, propunerea răspunde unei solicitări din partea statelor membre afectate care își doresc să se poată baza pe măsuri provizorii pentru a face față în mod eficace situației de urgență în materie de migrație de la frontierele externe ale UE.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*