UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar începând din 2022. Acesta este utilizat în produse de patiserie, supe, bulionuri

UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar. FOTO stevepb

Statele membre au aprobat propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022.

Dioxidul de titan are rol de colorant în mai multe produse precum guma de mestecat, diverse produse de patiserie, suplimente alimentare, supe și bulionuri.

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Siguranța alimentelor noastre și sănătatea consumatorilor noștri nu sunt negociabile. În prezent, acționăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date științifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanță chimică utilizată în alimente”.

Propunerea Comisiei se bazează pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special din cauza faptului că nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate.

Textul va intra în vigoare la începutul anului 2022, cu excepția cazului în care Consiliul sau Parlamentul European vor adopta o obiecție până la sfârșitul acestui an. Va începe apoi o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care se va aplica o interdicție totală de utilizare în produsele alimentare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*