Unitatea 1 a CNE Cernavodă, oprită în data de 8 mai

Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 08.05.2022. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

– Programul de mentenanță preventivă;

– Programul de mentenanță corectivă;

– Programul de inspecții;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*