Redeschiderea granițelor pentru turiști și relaxarea măsurilor de călătorie în mai multe țări presupun, totodată, riscuri specifice la care pot fi expuși turiștii, precum intervenții medicale, anularea călătoriilor, pierderea bagajelor sau a documentelor și multe altele. Pentru a veni în sprijinul celor care au în plan o călătorie, UNSAR a lansat împreună cu ANAT – Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, un Ghid cu informații utile despre cum îți poți asigura o vacanță liniștită.
Indiferent de frecvența călătoriilor, o asigurare poate reduce riscul pierderilor financiare, în cazul în care lucrurile nu merg conform planului. Spre exemplu, în 2020, chiar și în contextul pandemiei de COVID-19, companiile de asigurare Membre UNSAR au plătit despăgubiri de peste 24,5 milioane lei, din care 22,6 milioane lei pentru cheltuieli medicale, iar restul pentru acoperirea unor riscuri precum anularea călătoriei (storno), problemele cu bagajele, răspunderea civilă, pierderea documentelor, întreruperea călătoriei etc.
Comparativ, în 2019 au fost achitate daune de aproximativ 32 milioane lei, dintre care peste 29,7 milioane lei pentru cheltuieli medicale. Astfel, chiar și în condițiile în care numărul polițelor încheiate de români s-a redus în 2020 față de 2019 (de la 485.210 polițe în 2019, la 370.428 în 2020[1]), iar valoarea totală a primelor brute subscrise s-a înjumătățit, impactul riscurilor asupra turiștilor s-a menținut aproape constant.
„Aceste cifre ne arată cât de important este ca turiștii să încheie o asigurare medicală de călătorie care să poată absorbi anumite cheltuieli neplanificate. Fie că este vorba de un zbor pierdut, de o problemă medicală gravă în străinătate sau pe teritoriul României sau de ivirea unei situații imprevizibile care ne împiedică să plecăm în vacanță, asigurarea de călătorie poate reprezenta o plasă de siguranță pentru turiști. În același timp, le recomandăm tuturor să se informeze din surse sigure înainte de încheierea unei polițe de asigurare – demersul comun al UNSAR și ANAT reprezentând încă un pas înainte în ceea ce privește educația financiară”, a declarat Adrian Marin, Președinte, UNSAR.
“Societățile de asigurare reprezintă în mod tradițional partenerii agențiilor de turism și, firește, ai turiștilor. Dacă agenția de turism asigură consultanță și buna derulare a pachetelor turistice, asigurările acoperă incidente neprevăzute care se pot întâmpla oricând, atât în timpul vacanțelor, cât și înainte de plecarea turistului. Ne bucură să constatăm că turiștii au înțeles importanța asigurărilor, în cele mai multe cazuri nemaifiind nevoiți să le recomandăm încheierea unor astfel de polițe, așa cum procedam în trecut. În plus, agențiile de turism au însă un mare atu, despre care încă puțini clienți știu: toate pachetele de servicii de călătorie oferite sunt garantate împotriva insolvenței – adică toți banii achitați în avans sunt asigurați”, a declarat Dumitru Luca, Președinte, ANAT.
Există mai multe tipuri de asigurări de călătorie disponibile, de la polițe de bază care acoperă cheltuielile medicale pentru asistență medicală, consultații și tratamente medicale, intervenții în caz de urgență, până la polițe mai complexe care pot acoperi asigurarea documentelor, bagajelor, sporturi de agrement, rambursarea contravalorii pachetelor turistice în cazul anulării călătoriei etc.
De asemenea, pot fi acoperite și cheltuielile medicale și de repatriere aferente îmbolnăvirii cu COVID-19, conform condițiilor speciale agreate la nivelul fiecărei societăți de asigurare.
Pentru mai multe detalii legate de asigurările medicale pentru călătorii, accesați aici Ghidul informativ dedicat!
[1] Conform raportului ASF – Evoluția pieței de asigurări în anul 2020
Be the first to comment