UPS Healthcare a mărit de peste două ori suprafața facilității sale logistice în domeniul medical din Blonie, Polonia, creând până la 150 de noi locuri de muncă.
Proiectată în conformitate cu standardul BREEAM, o certificare de top pentru clădirile sustenabile, facilitatea logistică de ultimă generație a adăugat peste 17.000 m2 de spațiu și găzduiește până la 23.000 de poziții de paleți, dedicate manipulării și depozitării produselor medicale sensibile la factori precum temperatura, la valori cuprinse între 2-8 grade Celsius și 15-25 grade Celsius.
De asemenea, facilitatea dispune de peste 300 de vehicule speciale cu temperatură controlată, care deservesc clienții atât pe plan intern, cât și internațional, pe mai mult de 30 de piețe, inclusiv Europa Centrală și de Est, Turcia și CIS Free Trade Area. Facilitatea este alimentată cu energie electrică 100% regenerabilă și dispune de un sistem de panouri fotovoltaice care produce până la 50.000 kW pe an.
„Facilitatea logistică din Blonie face parte dintr-o rețea pan-europeană pentru lanțul frigorific care oferă clienților noștri soluții end-to-end, complete și de înaltă calitate”, a spus Fredrik Jansson, Managing Director, Europa Centrală și de Est, UPS Healthcare Europe. „Suntem mândri că putem sprijini dezvoltarea companiilor poloneze și a comunităților în care lucrăm și trăim prin crearea de noi locuri de muncă”, a mai adăugat el.
Piața poloneză de servicii medicale înregistrează una dintre cele mai rapide dezvoltări din lume, cu o rată estimată de creștere anuală cumulată de 10% în perioada 2022-2027. Între 2004-2021, exporturile au crescut de la 1,2 miliarde PLN la 21,01 miliarde PLN.
Pe parcursul anului 2023, UPS Healthcare va mai adăuga la capacitățile sale peste 200.000 m2 de spații de depozitare, din care aproximativ jumătate vor fi în Europa. Una dintre cele mai noi facilități logistice a fost deschisă în Giessen, Germania, cea mai mare piață de export de produse medicale din Polonia, cu 27.200 m2 și 30.000 de poziții de paleți, unde sunt depozitate o gamă largă de produse medicale sensibile la factorul temperatură.
UPS Healthcare are peste 217 facilități cu o suprafață totală de peste 1,5 milioane m2 de spații de distribuție a produselor medicale conforme cu standardele cGMP și GDP în 37 de țări și teritorii. Datorită acestor investiții, UPS Healthcare își va dubla în 2023 capabilitățile de logistică dedicate segmentului medical, comparativ cu 2020.
Be the first to comment