Miercuri, 2 noiembrie, CNAIR a transmis în SICAP documentația de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziție publică finalizare studiu de fezabilitate Autostrada Brașov – Bacău.
Durata contractului de proiectare este de 28 de luni, din care 24 de luni pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate.
După validarea documentației, CNAIR va putea lansa licitația propriu-zisă aferentă contractului de proiectare.
Autostrada Brașov – Bacău are ca scop să asigure o legătură rutieră de înaltă calitate între regiunile Moldova și Transilvania.
Proiectul va asigura realizarea unui sector de autostradă ce va face legatura între orașele Brașov și Bacău, acesta făcând parte din autostrada cu denumirea generică „Moldova”, indicativ A5 cuprins în MPGT și care realizează legătura între localitățile Brașov – Târgu Secuiesc – Onești – Bacău.
Având în vedere prioritizarea proiectelor realizată în cadrul Planul Investițional (P.I.), proiectul este cuprins in strategia de finanțare în cadrul noului Program Operațional Transport 2021-2027.
Be the first to comment