Vrei un job la Stat? Consiliul Județean Dâmbovița oferă te invită la Internship

Consiliul Județean Dâmbovița. FOTO CJD
Consiliul Județean Dâmbovița. FOTO CJD

Consiliul Județean Dâmbovița a dat startul înscrierilor la programul Internship organizat pentru al doilea an consecutiv de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD).

Pe parcursul a 3 luni (1 octombrie – 31 decembrie 2022) tinerii care doresc să se implice activ în viața județului sunt așteptați la sediul Consiliului Județean Dâmbovița să se înscrie la un important program de internship – unicul program de acest fel, la nivel național, pentru administrația locală, al cărui inițiator este președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Criteriile de eligibilitate, documentele necesare pentru înscriere, termenul-limită de primire a documentelor solicitanților, felul în care se va face selecția candidaților sunt informații care pot fi consultate pe site-ul instituției,  www.cjd.ro, la secțiunea „Informații utile”.

Stagiarii ce vor fi selectați își vor desfășura activitatea în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița, în baza celor 9 posturi alocate în acest sens, după cum urmează: Direcția juridică, contencios, administrarea patrimoniului (2 posturi), Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale (1post), Direcția strategii, programe și investiții (1post), Direcția Economică (2 posturi), Direcția Tehnică (2 posturi) și Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe (1 post).

Perioada de înscriere a candidaților se va încheia pe data de 12 septembrie 2022, etapă ce va fi urmată de evaluarea doasarelor (13 – 16 septembrie); interviul candidaților (19 – 23 septembrie); publicarea rezultatelor pe data de 26 septembrie și semnarea contractelor pe data de 29 septembrie.

„Este un program important pentru instituția noastră și pentru județul nostru. De astăzi, demarăm acest program de internship. Pe site-ul Consiliului Județean Dâmbovița sunt toate datele despre program. Timpul de muncă în cadrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână – 4 ore pe zi. Internul va beneficia de o indemnizație pentru internship, plătită de Consiliul Județean Dâmbovița, al cărei cuantum este stipulat în contractul de internship.

La finalul programului de internship internul va primi un certificat de internship. Toate activitățile pe care stagiarii le vor desfășura la Consiliul Județean Dâmbovița se vor derula sub stricta îndrumare a unui coordonator”, a precizat Președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*