Wilo România își consolidează rolul în Europa prin noua platformă ARC

Wilo România își consolidează rolul în Europa prin noua platformă ARC

Grupul Wilo, producător de top și pionier în tehnologia pompelor și sistemelor de pompare anunță, în premieră, lansarea platformei ARC, o inițiativă prin care compania își întărește poziția pe piața de pompe din Europa de Sud-Est.

Lansarea ARC reconfirmă devotamentul Grupului Wilo față de standardele de excelență pe piața pompelor și sistemelor de pompare, în strânsă concordanță cu abodarea inedită a companiei „regiune cu regiune”, îmbrăcând multiple valențe. Pe de o parte, sunt reunite sub același leadership subsidiarele companiei din Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania, Republica Moldova și România, iar, pe de altă parte, sunt eficientizate toate procesele interne pentru a crește fidelitatea clienților și partenerilor Wilo din Europa de Sud-Est.

Soluții moderne de gestionare a resurselor de apă în Europa de Est

„Wilo este o companie vizionară, iar lansarea ARC este un alt exemplu de evoluție și anticipare a nevoilor utilizatorilor de pompe și sisteme de pompare, cu accent pe eficiența îmbunătățită a produselor și serviciilor, productivitate crescută, reducere de costuri și, cel mai important, o experiență mai bună a clienților din zona de Sud-Est a Europei în raport cu brandul. Pe scurt, încapsulează dezideratul companiei de a pune clienții în inima businessului”, a subliniat Markovski Dimitar –Manager General al Wilo Bulgaria și România și coordonator al platformei ARC.

Platforma ARC urmărește să aducă la un loc produsele, sistemele și serviciile Wilo pentru zona Europei de Sud-Est, oferind soluții rapide și eficiente pentru gestionarea apei. În calitate de grup industrial și tehnologic, Wilo are o contribuție semnificativă la menținerea activității din sectoare relevante din punct de vedere sistemic în multe țări din întreaga lume, iar această lansare va avea efecte pozitive imediate asupra infrastructurilor critice din Balcani, facilitând realizarea unor operațiuni fără de care viața de zi cu zi ar fi aproape imposibilă.

Standarde înalte, semnificații strategice în regiune

Lansarea ARC are o importanță deosebită pentru România, care își reconfirmă poziția de punct strategic pe harta operațiunilor Wilo.

„Pentru Wilo România, lansarea ARC este un moment de referință întrucât producția locală din țara noastră va deservi această platformă; vorbim despre o multitudine de produse pentru apă rece și apă potabilă care vor pleca din România către țări importante din spațiul sud-est-european. Acest lucru implică un boost economic semnificativ pentru operațiunile noastre, precum și un upgrade al rolului pe care România îl are pe harta proiectelor Grupului. Acest pas decisiv reflectă viziunea comună a Wilo, centrată pe digitalizare, sustenabilitate și eficiență”, a punctat Mariana Corlaci – Marketing Manager, Wilo România.

Lansarea platformei ARC are loc într-un context aniversar, anul 2022 fiind și momentul în care Grupul Wilo celebrează 150 de la înființare, precum și 24 de ani de prezență în România.

Despre Wilo România

Wilo România face parte din grupul  Wilo SE-producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalațiile de încălzire, climatizare și răcire, alimentării cu apă și evacuării apei uzate. Produsele Wilo sunt înalt tehnologizate, prezintă ușurință în utilizare și eficientă energetică, standarde confirmate și de apartenența la organizațiile REHVA și AHCA (Agency for Health Care Administration).

Fondată în 1872 ca fabrică de produse din cupru și alamă de către Louis Opländer, compania are astăzi aproximativ 8000 de angajaţi, în reprezentanţe din mai mult de 60 de ţări. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. În 2020, după 18 luni de la demararea proiectului de construcție, Wilo a inaugurat noul sediu al companiei în România, cu birouri moderne, construite pe o suprafață de 1,800 mp și spații pentru servicii de depozitare, asamblare și reparații, extinse pe 2,700 mp. Hub-ul din Șoseaua Odăi 24 din Otopeni este dotat cu linii de asamblare pentru grupuri de pompare apă rece, pentru stingere incendiu în conformitate cu normativul de siguranță la foc a construcțiilor cu indicativul P118, hidrofoare și pompe submersibile. Toate sunt produse conform directivelor Europene aflate în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*