Pentru a marca împlinirea a 143 de ani de la înființare, Banca Națională a României continuă evenimentul Zilele porților deschise la BNR și vineri 28 aprilie 2023, în intervalul orar 13:00 – 19:00 (ora 18:00, ultima intrare).
Evenimentul se va defășura atât la sediul central al BNR din București, cât și la sucursalele și agențiile sale din teritoriu.
Publicul larg poate vizita, în cadrul tururilor ghidate organizate, Palatul Vechi al BNR, precum și sucursalele regionale Cluj, Constanța, Dolj și Timiș și agențiile BNR din Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Gorj, Maramureș, Sibiu și Suceava.
Vizitatorii vor avea acces în Palatul Vechi al BNR din București, cu intrare din str. Lipscani, nr. 25, și vor putea vizita Sala veche a Consiliului de administrație, precum și fosta sală de operațiuni – Sala ghișeelor. Deasemenea vor primi informații referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Băncii Naționale a României, aceștia având ocazia să admire cele mai importante elemente ale expoziției permanente din Muzeul BNR, inclusiv un lingou de aur care face parte din rezerva băncii centrale.
Be the first to comment